Vopsirea electrostatică este un procedeu de vopsire des folosit de producătorii de piese metalice și nu numai pentru calitatea finisajului, durabilitatea componentelor după vopsire și flexibilitatea pe care o oferă în alegerea culorilor. Acesta tehnică este potrivită pentru aplicații interioare și exterioare și este una dintre cele mai rentabile opțiuni de vopsire.
În acest articol vă vom prezenta avantajele vopsirii în câmp electrostatic în comparație cu serviciile de vopsire clasică.
Ce este vopsirea electrostatică?
Înainte de a vă prezenta beneficiile vopsirii în câmp electrostatic, este important să înțelegem cum funcționează această tehnică de vopsire. Spre deosebire de vopsirea clasică, unde vopseaua folosită este lichidă, vopsirea electrostatică se face prin aplicarea unei pulberi fine pe suprafața piesei.
Principiul științific care stă la baza acestei tehnici inovatoare este bazat pe câmpul magnetic care se creează între vopsea si piesă. În timp ce pulberea are o sarcină pozitivă, suprafața piesei are o sarcină negativă. În momentul în care vopseaua este pulverizată pe suprafața produsului, sarcinile pozitive și negative sunt atrase una de cealaltă, acționând ca un magnet. Astfel vopseaua aderă la suprafață.
După aplicarea vopselei, piesele sunt introduse într-un cuptor, unde trec printr-un proces de coacere la o temperatură ridicată. În timpul coacerii, vopseaua sub formă de pudră se încălzește si devine lichidă, fixându-se pe suprafața piesei. Componentele sunt mai apoi scoase din cuptor și sunt lăsate la răcit.

5 beneficii ale vopsirii în câmp electrostatic
Iată câteva beneficii de care te poți bucura atunci când alegi vopsirea electrostatică:
1. Finisaj durabil si de calitate
Vopsirea electrostatică creează o legătură extrem de puternică între suprafața piesei și vopsea, astfel încât stratul de acoperire este puternic dar și estetic plăcut. Știai că vopseaua folosită de echipa Ai Culoare, marca Sherwin-Williams, este rezistentă la uzură si coroziune și oferă o acoperire uniformă?
2. Costuri reduse
Aplicarea vopselei în mediu electrostatic are avantajul de acoperire mai bună a suprafeței, chiar și în zonele greu accesibile. Mai mult, prin acest procedeu, nu se pierde vopsea deoarece acesta nu curge, cum s-ar fi întâmplat în cazul vopsirii clasice cu vopsea lichidă. Astfel costurile se reduc:
- Pe termen scurt prin reducerea pierderilor de vopsea;
- Pe termen lung deoarece piese sunt acoperite in totalitate, evitând coroziunea și oferind durabilitate acestora.
3. Poți vopsii componente de diferite dimensiuni
Vopsirea electrostatică este extrem de versatilă, fiind folosită pentru componente de dimensiuni și forme diferite. Prin pulverizarea vopselei, această tehnică oferă flexibilitatea de a acoperii întreaga suprafață indiferent de geometria piesei. De exemplu, echipa Ai Culoare poate oferii servicii de vopsire electrostatică pentru componente cu dimensiunea maximă de 6,2 m lungime x 1,5 m lățime x 2 m înălțime.

4. Oferă rezistență pieselor pe termen lung
Cel mai semnificativ avantaj al folosirii vopselelor în câmp electrostatic este că, odată ce s-a răcit și întărit vopseaua, pot fi adăugate mai multe straturi pentru a crește grosimea acesteia. Un strat mai gros înseamnă longevitate și protecție mai bună. Iar atunci când vopseaua este aplicată corect, nu se formează acumulări pe suprafața componentelor, rezultând un finisaj uniform și cu un aspect estetic plăcut.
5. Este un proces blând cu mediul
Acoperirea cu pulbere este o metodă prietenoasă cu mediul înconjurător. Pudra nu conține substanțe chimice sau solvenți. În plus rata de eficiență de transfer este de 98%, astfel încât vopseaua este atrasă direct de suprafața metalică și în nici o altă parte. Datorită acestei eficiențe de transfer, mai puține particule de vopsea sunt eliberate în aer, emisiile de COV sunt reduse, rezultând o poluare redusă a aerului.
Sperăm ca acest articol de blog a răspuns la cele mai frecvente întrebări legate de vopsirea electrostatică si a oferit mai multe informații legate de beneficiile acesteia. Ai nevoie de ajutor cu vopsirea sau întreținerea componentelor tale? Contactează un membrul al echipei Ai Culoare.





